Clanul Ungureanu
De curând a exista o declarație a domnului premier Ungureanu, MâRâU cum îi zic băieții în cartier, în care spunea că dorește ca cei care se ocupă de combaterea evaziunii fiscale să aducă la buget în 2 luni 1,5% din PIB.
Această declarație e făcută ca un cămătar, fiindcă toate guvernele posibile se comportă ca niște cămătari.
Cum anume poți să aduci la buget o asemenea sumă? Ignori procesele, fabrici dovezi, îi iei la puricat pe ăia cu tarabele? Cum anume se poate întâmpla așa ceva?
Teoretic într-un stat de drept asemenea lucru e imposibil, nu și dacă ai o corupție în sistemele care în mod normal s-ar ocupa de evaziunea fiscală. E destul de tragic ceea ce Ungureanu a făcut, adică a dat ordin să se aducă bani, nu contează cum, important e ca ei să intre la buget.
Sunt foarte confuz cum se poate întâmpla așa ceva. Poate mai frumos ar fi fost să spună că vrea ca evaziunea fiscală să scadă, nu să se adune bani. Dar el fiind un cămătar nu poate să respecte niște reguli.
Teoretic e imposibil, practic e și mai imposibil. Cred că ar fi mai frumos să se consulte cu niște indivizi înainte de a vorbi, poate sunt alții pe lângă el care înțeleg că vorbele pe care le scoate pe gură sunt tâmpite.

Vor toca iar micii comercianti cu amenzi si cu spaga care e dublul amenzii. La aia protejati, care fac evaziune nu vor ajunge niciodata. Si cum sa faci curatenie cu un Fisc condus de un infractor made by Cluj?
Asta cred și eu că merg din tarabă în tarabă, dar la restul unde e nevoie de o anchetă complexă dacă o fac de mântuială firmele alea vor trage pielea de pe stat în proces. Oxfordistul ăsta e varză rău.
si totusi poate daca s-ar pune sa fie atenti in primul rind cu fiscul, garda financiara etc, poate ca spagile s-ar converti mai mult in colectare de taxe si/sau in amenzi
Foarte adevărat ceea ce spui, dar lucrurile astea se rezolvă în timp. Cu timpul oamenii care se ocupă de corupție curăță sistemul, iar în felul ăsta nu ne vom mai face griji de faptul că există oameni corupți și incompetență.
Chestiile astea ca în 60 de zile să scoată „locotenenții” 1,5% din PIB sunt în primul rând nerealiste, și în al doilea rând de porc.